Copyright © 2018 All rights reserved.
România
Home
Hartă
Contact
În multe colţuri ale României timpul pare să se fi oprit pe
loc, aici tradiţiile, obiceiurile, folclorul, istoria si cultura
scot in evidenţa bogaţia neamului nostru românesc.
Trasnilvania isi trage numele din expresia latina -Trans Silva -ce
inseamna -Tara de dincolo de Paduri- datorita padurilor dese ce
acopereau muntii ce inconjoara, asa cum vom vedea, aceasta zona
atat de importanta pentru Romania si chiar pentru o parte a
Europei. Este una dintre proviciile Romaniei medievale greu
incercata de-a lungul timpului, leagan de formare al poporului roman
dar nu in ultimul rand un important centru cultural si economic al
tarii. Este situata in interiorul lantului Carpatic si constituie o zona
bogata in obiective turistice naturale si istorice.
Forma de relief principala este podisul, inconjurat de dealuri,
depresiuni si strabatut de numeroase rauri. Clima este temperat
continentala vara temperaturile atingand 30 grade Celsius iar iarna
pot atinge minime de 23 de grade Celsius.
Istoria zonei este foarte veche ea incepand odata cu Epoca Pietrei
de cand dateaza primele descoperiri de ramasite umane si de
asezari, atingand un punct de varf in prima varsta a fierului cand in
interiorul arcului carpatic civilizatia dacica a atins un inalt grad de
cultura materiala si spirituala fapt dovedit de numeroasele
descoperiri arhelogice de la Cioclovia, Ohaba Ponor, Pecica
Cucuteni, sau Ariusd. Odata cu trecerea in era noastra marturiile
despre cunsotintele astronomice, medicale , cat si spiritualitatea
stramosilor nostrii daci sunt din ce in ce mai numeroase dovada
stand aici atat descoperirile arheologice cat si izvoarele scrise ce
dovedesc ca gradul de cultura era similar cu cel al civilizatiilor antice din Grecia sau Egipt.
Din perioada cuprinsa intre epoca fierului si cea de inceput a erei noastre dateaza descoperirile de la Tartaria din judetul Alba a unor tabilte de lut
acoperite cu o scriere anterioara cu mult celebrelor tabilte evocate de ND KRAMER in celebra sa carte Istoria incepe de la Sumer. Iata deci ca
Transilvania a dat omenirii prima scriere. Tot din Transilvania, au plecat spre vest stramosii majoritatii neamurilor europene din prezent, iar Tracii marea
familie din care si Dacii faceau parte a contribuit in mod esential la formarea neamului din care mai tarziu se vor ridica stramosii italienilor de astazi.
Acestea si multe alte dovezi bine documentate arata ca Transilvania a fost nu doar leaganul din care au luat nastere romanii ci si o mare parte a
neamurilor europene avand contributii de capatai in dezvoltarea scrierii, a astronomiei sau medicinei. Plantele medicinale folosite de vechii medici de aici
fiind folosite si acum in toata lumea.
Mai tarziu in tot cursul evului mediu cat si in peroada moderna a sec XIX si sec XX Transilvania a continuat sa fie un promotor al culturii si un factor
economic deosebit de important atat pentru ea insasi cat mai cu seama pentru romanii traitori in celelalte doua provicnii romanesti Valahia si Moldova.
Datorita importantei sale economice si a bogatiilor sale naturale ( aur argint, sare , carbune, lemn, pajisti pentru pascutul animalelor), Transilvania a fost
inca din evul mediu, cand toate aceste obiective economice aveau o mare importanta, un obiectiv strategic pentru populatiile cu care se invecina. Astfel
inca din jurul anului 1000 ungurii au patrus in Transilvania pe care au cucerit-o in urma luptelor purtate cu populatia romaneasca de aici.
Un important punct de atractie turistica asociat numelui Transilvaniei este legenda contelui Dracula. Legenda vorbeste despre existenta in Transilvania in
perioada de inceput a evului mediu a unui principe ce era un luptator inversunat impotriva turcilor. Plecat fiind in batalie dusmanii raspnadesc vestea ca ar
fi fost ucis. Sotia sa aude aceasta si de durere se sinucide. Intors din batalie printul isi gaseste sotia moarta si atunci infuriat pe divinitate face un pact cu
diavolul devenind astfel un vampir nemuritor, ce va cauta vesnic in fiecare femeie figura si sufletul sotiei sale multiubite.
Aceasta legenda isi are radacinile in istoria veche a Romaniei unde exista un principe numit Vlad Dracul supranumit de popor si Tepes, deoarece isi
pedepsea dusmanii sau pe cei ce savarseau infractiuni prin tragere in teapa. Prin metodele sale extrem de dure si sangeroase el a reusit sa faca ordine in
tara astfel incat era foarte iubit de popor, dar si temut in acelasi timp.
Dusmanii sai nemultumiti de politica dusa de acesta au raspnadit in lume tot felul de povesti neadevrate despre el socotindu-l un monstru, un vampir
insetat de sange un diavol adevarat astfel creandu-se cunoscuta sa legenda.
Castelul Bran astazi vizitat de mii de turisti ce il considera Castel al Lui Dracula nu stiu ca acesta nu a folosit castelul decat pentru scurta vreme adevarata
sa cetate fiind asezata in cu totul alta parte decat la Bran si anume in sudul Transilvaniei pe raul Arges in localitatea Poienari, el fiind nu principe al
Transilvaniei ci al Valahiei.
Intr-adevar el a trecut prin Bran si Brasov, avand legaturi comerciale
cu aceasta zona pe care a si atacat-o in cateva randuri ca represalii
pentru politica dusmanoasa a negustorilor sasi de aici , in urma
acestor atacuri acestia nascocind toate povestiile despre care ma
vorbit mai sus. Branul reprezenta vama comerciala a Transilvaniei cu
Valahia.
Aceasta legenda isi are radacinile in istoria veche a Romaniei unde
exista un principe numit Vlad Dracul supranumit de popor si Tepes,
deoarece isi pedepsea dusmanii sau pe cei ce savarseau infractiuni
prin tragere in teapa. Din acest motiv in scurta vreme calatorii puteau
trece in deplina siguranta pe drumurile Valahiei fara teama ca vor fi
jefuiti de raufacatori. Vlad Dracul a fost si un dusman de neimpacat al
turcilor si un oponent de temut al acestora el impiedicand multe vreme
atat prin propriile forte cat si prin constituirea uor aliante militare
patrunderea otomanilor spre centrul Europei. Potentialul turistic al
Transilvaniei nu se opreste doar la Legenda lui Dracula, alaturi de
aceasta stand numeroasele statiuni turistice si balneoclimaterice,
peisajele minunate, vestigiile de arhitectura, sau cele arheologice.
Dintre locurile in care va puteti petrece vacantele, relaxa si practica diverse sporturi de iarna enumeram statiunile Predeal, Poiana Brasov, Stana de Vale,
Sovata, Baile Felix, Baile 1 Mai, Baile de la Bazna, statiunea Paltinis, Moneasa, Lipova, si multe altele. Peisajul valurit de dealuri munti si podis al
Transilvaniei bucura sufletul si relaxeaza trupul. Apele care strabat acest pamant roditor sunt pline de peste si ofera nenumarate posibilitati de agrement
de la pescuit pana la rafting pe reurile rapide de munte. Vinuriile produse aici in centrul Transilvaniei in regiunea Tarnavelor sunt celebre in intreaga
Europa si au fost servite la mesle tuturor regilor, si principilor care au poposit pe acest pamant. Sporturile de iarna se pot practica in oricare dintre
statiunile de aici , cele mai celebre fiind desigur cele de la Predeal si Poiana Brasov unde in fiecare iarna, hotelurile moderne si bine utilate, precum si
partiile iluminate nocturn asteapta turistii sa se bucure de iernile romanesti. Transilvania, ofera prin multitudinea si varietatea zonelor de agrement turistic
pe care le are la dispozitie o alternativa deosebit de atractiva de a va petrece vacantele, fiind acelasi timp o experienta uluitoare prin care ve-ti descoperi
locuri unice in lume, legende si istorisiri care va vor tine cu sufletul la gura, mancaruri savuroase si vinuri bune, munti inalti anume facuti pentru alpinism,
bungee-jumping sau rafting, dar mai presus de orice veti avea privilegiul de a calatori printr-un tinut legendar si celebru nu atat prin povestirile lui Bram
Stocker cat mai cu seama prin istoria milenara si frumusetea acestor locuri pe care daca nu le veti calca cu piciorul, nu ve-ti putea intelege niciodata de
ce aceia care au venit si au ramas o vreme nu au mai plecat niciodata ori sau reantors cu regularitate aici.
Gastronomia Transilvaniei a fost, în istorie, unul dintre marile câştiguri ale artei culinare. Ceea ce avem de făcut este să redescoperim acel mix de
culturi şi ingrediente care au făcut-o cândva celebră.
Unul dintre cei mai importanţi critici culinari din ultima jumătate de secol din Marea Britanie, Egon Ronay, maghiar de origine, obişnuia să scrie în
editorialele sale din Daily Telegraph că gastronomia a dat lumii trei concepte culinare complexe: bucătăria franceză, cea chineză şi bucătăria
Transilvaniei.
Celebru îndeosebi pentru ale sale Egon Ronays Guide to British Eateries” (primul a fost publicat în 1957, într-un tiraj de 30.000 de exemplare), criticul
scria că timp de patru secole, în arcul carpatic, românii, maghiarii, saşii, armenii, evreii precum şi celelalte comunităţi etnice care trăiau aici au reuşit să-
şi îmbogăţească unii altora cultura gastronomică, prezervând însă şi propria identitate, dinaintea cratiţei cu mâncare. Aflând această informaţie în urmă cu
un an, mi-am dorit să ajung cumva să-l cunosc pe Egon Ronay, pentru a detalia acest subiect, însă în vara anului trecut, la vârsta de 95 de ani, cel mai
vârstnic critic culinar al Marii Britanii s-a stins din viaţă.
Tema însă m-a preocupat. Aşa se face că, tot scormonind după cărţi de bucate care să-mi releve rolul gastronomiei ardeleneşti cu tot ceea ce înseamnă,
etnic, Ardealul în marea bucătărie a lumii, aveam să dau peste alte informaţii. Cea mai veche carte de bucate a Ungariei datează din secolul al XVI-lea şi
a fost concepută în Transilvania de un bucătar anonim, despre care se ştie doar că a trăit într-unul dintre prosperele oraşe ale Ardealului. Cartea se
numeşte Szakacs Tudomany”, ceea ce înseamnă Arta gătitului”. După ce a călătorit pe la mai multe curţi imperiale, regale, ducale ale Europei, după ce a
gătit pentru nobili şi capete încoronate sau a fost doar oaspete al acestora, bucătarul nostru anonim a scris o carte cu peste 900 de reţete care defineau
marea bucătărie a epocii.
Moştenirea transilvăneană relevată de această carte constă în sosurile cu făină şi paprika, ca şi folosirea condimentelor ierboase, precum mărarul,
pătrunjelul, tarhonul, măghiranul, busuiocul, sau supele în care se amestecă fructe şi carne afumată. Acesta este profilul de secol al XVI-lea al
gastronomiei din Transilvania.
Dintr-o altă sursă o veche carte de bucate cumpărată de la un anticariat din Budapesta, numită: The Past and Development of Hungarian Cookery”
aveam să aflu că, în contextul istoriei gastronomiei maghiare şi al celei austro-ungare, bucătăria ardelenească era apreciată drept o bucătărie a elitelor.
Sigur, trebuie să acceptăm că nu mâncarea ţăranului de rând era
reliefată aici, ci cea a grofilor, a principilor şi, mai târziu, a târgoveţilor
cu un statut social mai înalt. Ele au punctat fericit o evoluţie a culturii
gastronomice, dar ce mi se pare interesant este că, aproape unanim,
Ardealul influenţează pozitiv dezvoltarea gastronomiei în regatul ungar
şi apoi în imperiul austro-ungar.
Într-un volum dedicat mâncărurilor de la curţile regale/imperiale de la
Budapesta, Viena şi Praga un loc aparte îl ocupau, se pare, câteva
mâncăruri care purtau numele lui Matei Corvin şi al soţiei sale, Regina
Beatrix, al lui Iancu de Hunedoara, dar şi al huniazilor” ca atare.
Reţete care s-au perpetuat şi care continuau să se gătească la palat
şi la începutul secolului al XX-lea.
În mai multe cărţi de bucate maghiare am întâlnit un capitol aparte
dedicat mâncărurilor provenind din Transilvania. Unele dintre ele pot
fi descoperite uşor şi în cărţile care nu menţionează provenienţa
preparatului, deoarece conţin cuvântul erdely” care face referire
directă la Ardeal. Sunt însă şi mâncăruri care trimit la oraşele, cetăţile
ori regiunile transilvănene: Fărăgaraş, Satu-Mare, Arad, Timişoara,
Cluj-Napoca, Braşov, Salonta, Tuşnad, Borsec, Banat, Bobâlna,
Turda, Harghita, Hunedoara Interesant este că dintre aceste
mâncăruri puţine se mai regăsesc azi, cu aceeaşi denumire, în
bucătăria Transilvaniei.
Dacă intri într-un restaurant fie el şi cu specific etnic doar câteva
preparate sunt reliefate astăzi ca fiind locale”. Şi mă gândesc că, în
căutarea unui profil gastronomic, unele dintre aceste localităţi din Ardeal ar putea să apeleze şi la cărţile despre care vorbesc. Cum ar fi de exemplu supa
feciorilor din Făgăraş” cum mi-am permis să traduc una dintre reţete care conţine varză, ţelină, ceapă, morcovi, roşii, fasole, carne de vită, afumătură de
porc, orez şi slănină şi care, ca o notă aparte pe care o recunosc din ultima mea călătorie prin satele făgărăşene se drege şi cu puţin usturoi şi pătrunjel
verde.