Maramureş

România

Home

Hartă

Contact

În multe colţuri ale României timpul pare să se fi oprit pe loc, aici tradiţiile, obiceiurile, folclorul, istoria si cultura scot in evidenţa bogaţia neamului nostru românesc.

Maramureșul a fost și a rămas pana astăzi unul dintre nucleele 'tari' de civilizație și habitat aparte în spațiul geo-spiritual românesc. O călătorie în Maramureș este o încântare pentru turistul dornic de cunoașterea valorilor morale și spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar uitate în alte zone. Maramureșul este prin excelența izvorul cel mai bine păstrat al tradițiilor strămoșești. Este locul în care simplitatea se îmbina armonios cu omenia, conferindu-le acea noblețe datatoare de har. Vizitarea Maramureșului este ca o lecție de istorie, cultura și geografie fără profesor. Nu trebuie decât să priviți și sa ascultați cu mare atenție spectacolul ce va înconjoară. Natura se desfășoară maiestoasa de jur împrejur, iar viața localnicilor , atât de liniștită dar atât de bogată, nu va vă lasă indiferenți.

Gastronomia din Maramureş este un melanj de savuroase preparate strămoşeşti româneşti, săseşti şi ungureşti. Nicăieri nu vei mai găsi o diversitate atât de mare, de la zămuri (supe şi ciorbe), până la tocăniţe, papricaş, balmoș şi gomboţi (găluşte cu prune). Pentru maramureşeni, masa reprezintă un act cultural, cu valenţe sociale, desfăşurat după cutume străvechi. Musafirul trebuie să consume toate alimentele și băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat în blid sau în pahar. Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. Maramureşenii preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi mâncăruşa” papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de 18.00, iar seara - cina. În subsidiar, ea reprezintă un necesar rit de integrare, fie că ne referim la ospeţele comunitare (mesele de pomană, la care participă tot satul, în frunte cu preotul), la mesele neamurilor (botez, nuntă, înmormântare), la masa întregii familii (de Paşti, de Crăciun), la masa cotidiană, ori la masa oferită unor musafiri. Maramureşeanul îşi pofteşte oaspetele străin în casă, cu gândul că i-o fi foame după atâta drum”, dar şi pentru a facilita o interacţiune de ordin cultural. Astfel, el pune preţ pe cel mai eficient mod de a dialoga, indiferent că vorbesc sau nu aceeaşi limbă. Dialogul intercultural, derulat prin intermediul degustării din produsele culinare, se realizează la nivel non-verbal, cuvintele fiind de prisos. Fiecare gest şi impresie manifestată de către musafir e atent cântărită şi decodată, în funcţie de achiziţiile comportamentale ale individului şi tradiţia locală. Pentru a-i arăta respectul, oaspetele e poziţionat la masă la loc de cinste”, la fel cum se întâmplă în cazul bătrânilor sau al oamenilor cu vază” (preotul sau dascălul). Stăpânul casei, în virtutea unei legi nescrise, are obligaţia să bea primul din băutură şi abia apoi oaspetele, prin aceasta dovedind că produsele oferite sunt curate şi demne de a fi degustate. În tradiţia veche, nimeni nu începea să mănânce până nu se făcea semnul crucii, cu faţa către răsărit sau până nu se rostea o rugăciune. O altă cutumă locală îi cere musafirului să consume toate alimentele și băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat în blid sau în pahar.

Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează vara, în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. În aceste microfabrici de produse lactate, principalul actor este baciul sau vătaful, singurul responsabil de întreg procesul de preparare a laptelui. Proprietarii de oi urcă la stână prin rotaţie, pentru a-şi primi partea de lapte ce li se cuvine, stabilită la măsuriş”. Din laptele de oaie, baciul prepară caşul, urda şi jintiţa. Brânza se prepară în gospodărie cu caşul luat de la stână. Brânza care este menită să rămână pe iarnă trebuie ermetic înfundată în bărbânţă; deasupra brânzei se pune un strat de lut şi apoi fundul de lemn” (cf. I. Bârlea, 1924). În Lăpuş, se prepară lapte acru de iarnă.” (C. Mirescu, 2006). Deoarece condiţiile meteoclimaterice şi calitatea solului nu au favorizat culturile de grâu în această regiune (deluroasă prin excelenţă), agricultura s-a axat preponderent pe culturile de porumb. Făina de mălai a constituit, începând cu secolul al XVII-lea, principalul element nutritiv pentru populaţia rurală” (prof. Petru Dunca, 2004). Din acest produs se obţine atât mămăliga (apă, sare şi făină de mălai), cât şi pâinea cea de toate zilele. Aşa se face că pâine de grâu se mânca doar la sărbători mari, din făină albă de grâu preparându-se și prescurele şi colacii rituali. Maramureşenii preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi mâncăruşa” papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de 18.00, iar seara - cina. La gustarea mare” e obligatorie zama” (supă sau ciorbă). Dacă horinca nu lipsește de la masă, balmoșul nu e un preparat de zi cu zi. Horinca - Se prepară din cereale şi din prune și se fierbe de două ori. Horinca (i se mai spune și palincă) are peste 50 de grade. La sărbătorile mari (Crăciun, Paşti şi Bobotează), se îndulcește cu miere de stup. Rețeta balmoşului. Se pun două găvane de jintuit în căldăruşe, apoi un găvan de lapte dulce şi un găvan de apă. Se gustă. Când e prea dulce se adaugă lapte acru, iar când e prea acru se adaugă lapte dulce. Căldăruşa se pune apoi la foc şi se fierbe în clocote oră, mestecându-se mereu. Se adaugă la urmă făină de mălai «ca pentru coleşă» şi se mai fierbe, în clocote, 15 minute; apoi se amestecă în jur cu coleşerul, până ce iese untul de jintuit, de trece peste balmoş” (A. Georgeoni, 1936).

Obiceiuri de Crăciun în Maramureş Maramureşul este foarte bogat în obiceiuri şi de tradiţii de sărbători, mai ales în preajma Crăciunului. Astfel, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru că acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sita, că în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru că turma să sporească. Hornurile se curată, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, pentru a avea un rod mai bogat. În Ajun în Maramureş grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii şi duhurile necurate. Tot în Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş, primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele la gât, aceştia merg pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obisnuiste să se ofere colaci, nuci, mere. Se umbla cu Steaua” sau cu Capra” al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine, a fost o ceremonie gravă. Copiii îşi confecţionează din timp obiectele necesare, improvizând cu ce găsesc prin sertarele mamelor, mai ales că steaua” cu care se merge la colindat trebuie să fie neapărat strălucitoare, iar capra”, cât mai înzorzonata şi gălăgioasă.

Vicliemul” sau Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, şi este specifică Maramureşului. În unele sate, de la Crăciun până la Anul Nou, pot fi văzuţi irozii în grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar şi Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul şi ciobanul. Această datină este, de fapt, o formă de teatru popular care se remarcă prin seriozitatea temei tratate precum şi prin vestimentaţia şocantă şi atrăgătoare. În dimineaţa de Crăciun în Maramureş se zice că e bine să ne spălăm pe fata cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos. Din seara de Crăciun, până la Anul Nou, fetele care doresc să- şi cunoască viitorul lor ursit iau puţină mâncare şi o pun într-o ulcică. Apoi, în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori, iar a noua oară, uitându-se pe fereastră, îl văd pe cel sortit mâncând din ulcica.

În zonele Maramuresului este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intra pe rând în casă şi întorc fiecare dintre ei câte o farfurie şi ce se află sub farfurie le arată că aşa le va fi ursitul(a) sau că aşa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea = bogăţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie. Se face haz de aceste preziceri.

Această regiune este bogat în elemente etnografice și folclorice. Arta populară este conservată intr-o formă specifică acestei zone: case și porți din lemn, unelte, ceramica, biserici de lemn-unice în lume, obiceiuri populare. Maramureș are porțile deschise pentru turiștii care doresc sa cunoască originalitatea culturii populare prin muzeele din Baia Mare și Sighetu Marmației; prin cele peste 200 de monumente de arhitectura populara de la Borșa, Izvoarele și Mogoșa. Extrem de originale sunt satele situate pe văile Izei, Marei, Vișeului și Tisei care formează un adevărat muzeu în aer liber. Unic în lume este Cimitirul Vesel din satul Săpânța. În județul Maramureș se găsesc 8 muzee, 67 de locuri și monumente istorice, 363 monumente de arhitectură și 13 zone istorice situate în orașe și sate. Datorită bogățiilor în aur, argint, plumb, zinc, sare, pasiuni întinse, păduri și terenuri agricole, faună și floră, au făcut ca acest județ sa fie locuit cu mii de ani în urma. Maramureșul ascunde frumuseți ce pot fi apreciate doar străbătând și analizând fiecare cadru natural. Varietatea formelor de relief, cum ar fi : conurile vulcanice, stânci abrupte, chei , defileuri, depresiuni intramontane, ne dezvăluie o mirifică lume de basm. Extracția și prelucrarea mineralelor neferoase, tăierea și cioplirea în felurite

forme a lemnului, creșterea animalelor, pomicultura, demonstrează preocupările în timp ale oamenilor acestor locuri. Pe acest front s-a acumulat un bogat tezaur de cultură populară exprimat prin obiecte de arta, producții folclorice autentice și originale, obiceiuri și datorii care au răzbătut prin istorie până în zilele noastre. Numărul foarte mare de obiective turistice naturale și antropice conferă Maramureșului atributul de zona turistica de interes major. Maramureșul este o zonă de munte și dealuri, deși pârtile joase ale depresiunilor coboară la 135 m pe Someș la Seini și la 204 m pe Tisa. Contrastele de altitudine sunt mari: Pietrosul Rodnei cel mai înalt punct din regiune(2.303m) domina Depresiunea Maramureșului cu peste 1.600m, iar vârful Ignis se ridica deasupra Depresiunii Baia Mare cu peste 1.000m. Cea mai mare parte a reliefului , 76%, aparține Carpaților Orientali și este reprezentata prin Munții Rodnei, Munții Maramureșului, Carpații Vulcanici de Nord și Depresiunea Maramureșului. Urmează o zona depresionară, ca un culoar, sub lanțul vulcanic, formată din depresiunile Baia Mare, Copalnic, Lăpuș. Acest culoar este închis spre sud de masive cristaline și de dealuri, uneori cu aspect de podiș. Ultimele unități aparțin dealurilor Someșului și Silvaniei (Preluca, Dealurile Chioarului, Prișca, Culmea Codrului, Dealurile Sălajului și Asuajului), Podișul Someșan (Podișul Boiu, Dealurile Ciceului), Subcarpaților Transilvaniei (Culmea Breaza, Depresiunea Lăpuș).