Copyright © 2018 All rights reserved.
România
Home
Hartă
Contact
În multe colţuri ale României timpul pare să se fi oprit pe
loc, aici tradiţiile, obiceiurile, folclorul, istoria si cultura
scot in evidenţa bogaţia neamului nostru românesc.
Niciunde pe întregul pământ românesc nu găsim pe un spațiu restrâns atâta bogăție, istorie și frumusețe, atâtea amintiri ale trecutului precum în Bucovina, Nord de
Moldova ce întrece în îmbelșugare și valoare toata cealaltă parte a țării după cum spunea domnitorul martir Grigore Ghica al-III-lea. Numită Raiul Moldovei de către
Mihai Eminescu si Cheia Moldovei de către imperiali de la Viena, Bucovina, vesela gradină și pământ binecuvântat de Dumnezeu este patria mânăstirilor.
Monumente și templele de glorie ce amintesc vitejii care odihnesc somnul binecuvântat, ziditori de țară, Dragoș, Bogdan, Alexandru și Ștefan, cei care au aparat nu
numai țara ci și limba română dar și tradițiile strămoșești.
Bucovina este un spațiu în care tradițiile populare românești și-au
păstrat puritatea. Chiar și aerul e unul mai curat aici, fiind una
dintre zonele cele mai împădurite ale țării. Austriecii au numit-o
“Die Buchenland”, “Tărâmul Pădurilor de Fag”. Bucovina reprezintă
o sinteza a varietății, armoniei și frumuseții peisajelor românești,
cu munți, podișuri, trecători, dealuri, câmpii, vai, râuri și lacuri, cu
pădurile sale, cu fauna și flora. Viața în mediul rural este simpla și
complexă, în același timp. Oamenii încă urmează reguli stricte ale
comportamentului și păstrează tradițiile vechi. Tărâm locuit in
mod armonios de oameni harnici, Bucovina s-a opus celor mai
radicale transformări în privința timpului și a modei și a păstrat
maniera de viață de neuitat.
Prin meșteșuguriurile tradiționale constatăm că la bucovineni
viaţa cotidiană este inseparabilă de emoţia artistică. Mărturie în
acest sens, sunt casele în amonte de râul Suceava, sau din
comuna Ciocăneşti, colecţia de lemnuri din oraşul Câmpulung
Moldovenesc, ouăle pictate la mânăstirea Suceviţa, covoarele de
la Humor, ceramica neagră de la Marginea, florile din Rădăuţi. O
imagine de ansamblu este oferită de muzeele de Etnografie şi de
Artă Populară din Suceava: Suceava, Rădăuţi, Câmpulung
Moldovenesc, Gura Humorului, Solca și Vatra Dornei. O
adevărată comoară a culturii populare bucovinene este
meşteşugul încondeierii ouălor ce este strâns legată de arta
broderiei şi a decorurilor care se găsesc pe costumele naţionale.
Bucătăria bucovineană este una de legendă. Pe lângă patrimoniul
cultural, dispune de tradiții culinare diversificate, datorită influențelor
multiple: poloneze, rusești, turcești, germane si austriece. Deși toate
aceste popoare și-au lăsat amprenta în obiceiurile culinare ale zonei,
Bucovina are o trăsătură caracteristică specială: este “patria smântânii”.
In Bucovina, totul se mănâncă folosind smântână, ingredientul care se
regăsește în aproape toate produsele culinare bucovinene. “Borșurile și
tocăturile bucovinene” sunt preparate cu smântână: Borșul polonez cu
cartofi și sfecla roșie, “Cuiburile de cinci” (cinci sarmale, fiecare cu
umplutura ei de pui, de porc, de vita și de vițel cu oaie învelite toate într-
o frunză de potbal), tocineii (chifteluțe din “barabule” bucovinene cartofi
bucovineni), păstrăvul pregătit cu smântână etc. Alte ingrediente care
caracterizează din punct de vedere culinar Bucovina sunt hribii și
păstrăvul.
Patrie a mănăstirilor, Bucovina are mâncăruri mănăstirești si de post
specifice: carnatul de legume de la Putna, sărmăluțele cu urda de la
Sucevița, plăcinta cu ciuperci de la Dragomirna. Alte specialități culinare
pe care turistul le poate găsi și savura doar in Bucovina sunt: Harzobii de
păstrăv afumat sau păstrăvi la cobza, Răciturile de porc sau de peste,
Knedeli din cartofi, Cartofii cu chimen, Învârtită cu mac ori cozonacul
bucovinean. Alături de “ Învârtită cu mac” (prăjitură austriaca),
bucovinenii mai au o prăjitură specifica, pe care au învățat-o de la
soldații lui Napoleon care s-au oprit in zona in timpul retragerii, după
înfrângerea din Rusia: “Turta lui Napoleon” sau “Cremșnitul”, cum i se zice astăzi.
Datinile și practicile, obiceiurile ciclului sărbătorilor de iarnă încep la Sfântul Nicolae (Sannicolae) și se termină în ianuarie, la Sf. Ioan, ele cuprinzând o gama
variată, extrem de bogata în manifestări artistice, atât în ceea ce privește folclorul literar, muzical și coregrafic cât și reprezentările dramatice. Însa acestea excelează
și prin bogăția și varietatea elementelor vestimentare, a recuzitei, a decorului și chiar a regiei, constituind un adevărat carnaval popular.
Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează în Bucovina, poate mai mult ca în alte părți, fără mari abateri fața de trecut, cel mai frumos și așteptat moment din an.
El este pregătit cu mult înainte, odată cu începutul Postului Crăciunului, când se hotărăsc cetele de colindători și colindele ce urmează a fi învățate și repetate. în
Bucovina, colindatul de Crăciun a fost și încă este nu numai o datina, ci, prin modul de organizare, devine o adevărată instituție, cu legi și reguli specifice, cu totul
aparte.
După sărbătoarea Crăciunului și a momentelor sărbătorești de după acesta, taina sărbătorilor de iarna continua la Anul Nou să străbată hotarul vremurilor,
introducându-l pe om într-o alta lume, parcă guvernată de forțele ascunse dar capabile sa influențeze cursul normal al vieții, înrădăcinându-ne în mitul ancestral,
legând punți nevăzute intre om și cosmos, intre om și mediu, intre om și oameni. Fiecare dintre ceremonialuri are rolul de a transfigura mitic munca cotidiana
(ocupațiile, meșteșugurile, îndeletnicirile casnice etc.) cât și etapele cruciale din evoluția biologica a indivizilor (nașterea, călătoria, moartea), în scopul sincronizării
și armonizării lor cu marile ritmuri ale biocosmosului.
In manifestările legate de Anul Nou se integrează cetele care umbla cu plugușorul, capra, ursi, corbi, bungheri, împărați, căluți, jieni, codreni, babe și moșnegi,
căldărari, păpușari, miri și mirese, draci etc., care sunt cu mult mai bogate în conținut.
Tradiţii şi obiceiuri de Paşti.
În toate aşezările din Bucovina,obiceiurile şi îndeletnicirile legate de Sfintele Sărbători de Paşti definesc cu precădere personalitatea bucovineanului,un om liber şi
puternic,gata să se elibereze de balastul” care îl simpte aproape şi care poate să-i pericliteze curăţenia trupului său îndesat” de muntean şi a sufletului său drept şi
neîntinat de creştin.
Cu precădere, pe Valea Moldovei, pe Valea Bistriţei Aurii, obiceiurile şi tradiţiile Paştelui capătă o dublă semnificaţie în viaţa cetăţilor”. Pe de o parte, aceste tradiţii
fac să pregătească creştinul pentru sărbătoarea Învierii Domnului, printr-o curăţire trupească şi sufletească, iar pe de altă parte,tot prin aceste tradiţii şi obiceiuri se
marchează venirea primăverii, o reînviere a naturii,a vegetaţiei, o pregătire arăturilor, a fâneţelor, a animalelor pentru păşune.
Toată această tensiune” este pregătită firesc din prima săptămână din Postul Mare, numită în vechime, ca şi ultima săptămînă din Postul Paştelui, ”Săptămâna
Mare”. Toate zilele din această săptămînă au semnificaţii aparte. Pe vremuri nu se ţesea, căci noaptea ar veni Sf.Toader şi ar încâlci iţele, iar alţii nu mâncau fasole
pentru a nu face bube peste an.
Duminica este numită Duminica Floriilor, Floriile, Intrarea Domnului în Ierusalim. În această zi se sfinţesc la Biserică ramurile de sălcii, ”mâţâşorii”, care încep a
înmugurii. Această ramură este dusă acasă şi aşezată la icoane pentru spor în gospodărie dar şi pentru fete pentru spor în dragoste.De asemenea ele se folosesc şi
în caz de boală,punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii. Cum va fi timpul în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti, iar dacă de Florii
ies broaştele atunci vara va fi frumoasă.
Urmează Săptămîna Mare, a Patimilor, în care se crede că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în Iad, căci Raiul este închis, Cerul este închis. Această
săptămînă este ţinută prin post strict. Marţea din această săptămînă se numea şi Marţea Sacă, ţinându-se pentru dureri de cap şi pentru ca să nu sece laptele la
vaci. Cenuşa cu care se face focul în miercurea Paştilor, ca de fapt din toată această săptămână,era bună pentru straturi. În Joia Mare, a Patimilor sau Joia Neagră
se credea că morţii veneau pe la vechile lor locuinţe şi ar rămâne până la Duminica Mare.
Toate aceste arte transformă un lucru obişnuit într-un lucru deosebit de frumos. Oul reprezintă filosofia existenţei umane şi istoria străbună, o mărturie a datinilor,
credinţelor şi obiceiurilor pascale. Meşteşugul se învaţă în familie şi se transmite din generaţie în generaţie. Pentru ochiul expert există o abundenţă de creativitate
exprimată prin diverse tehnici de lucru şi stiluri personale. Cei neiniţiaţi vor descoperi o sărbătoare a culorilor, un adevărat test al răbdării şi o pasiune unică ce
încântă văzul şi sufletul. Meşteşugul de a “încondeia” ouă se observă în armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie şi măiestria
execuţiei, ridicând acest meşteşug la rangul de artă.
Ouăle sunt încondeiate în trei-patru culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie,
absolutism), galben (lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea, ospitalitate), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă,prospeţime), albastru (sănătate, seninul cerului), violet (
străpânire de sine, răbdare, încredere, dreptate) Paleta cromatică a ouălor încondeiate face diferenţa între principalele zone în care se practică acest meşteşug.
Astfel, culoare roşie este specifică zonei Brodina, negru zonei Ciocăneşti, verde şi albastru pentru Ulma sau portocaliu pentru Moldoviţa.
Nu se spală rufe, ţinându-se ca o sărbătoare, iar dacă se pune cloşca pe
ouă ea va scoate numai cocoşi. Se dă de pomană uliului, pentru a nu
mânca puii vara. Se crede, că cine doarme în această zi va fi puturos tot
anul. Din Joia Mare nu se toarce până la Ispas (la Înălţare). În această zi se
cere ca toţi din casă să planteze un pom, crezând că se prind mai bine. Nu
lipseşte nimeni seara de la Denia cea Mare, cînd femeile tămâiază la cimitir
pe cei morţi. Cine posteşte din Joia Mare până la Paşti, se crede că va şti
cu trei zile înainte când va muri. Se colorează, se vopsesc cu culoarea
roşie ouăle. Se crede că dacă moare cineva în sat în această zi ouăle nu
ies frumoase şi colorate bine. Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă este
ţinută cu stricteţe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se coace şi nu
se seamănă nimic. Dacă plouă în această zi, anul o să fie bogat, dar zilele
dintre Paşti şi Rusalii vor fi ploioase. Sâmbăta, dar şi Joia se face pasca,
care are formă rotundă, asemănătoare cu scutecele lui Iisus. Cojile de ouă
din care s-a făcut pasca se aruncă pe apă, pentru a vesti mai la vale, în
josul rîului venirea Paştilor. În această zi, unica din an, femeile ar avea
voie să-şi bată bărbatul. Cine moare în Sâmbăta Mare, nu este nici cu
morţii nici cu vii. Din crucea de la pască se ţinea o bucată până la
Sf.M.Mc.Gheorghe, când se dă la animale, pentru mană. Cine cade pe
drumul spre Biserică, la Înviere, va avea mari probleme în acel an. În
noaptea de Paşti se deschid porţile Cerului, iar ceea ce ceri, Dumnezeu îţi
va da. În ziua de Paşti, toţi membrii familiei, veniţi de la Înviere, se spală
întru-n vas cu apă neîncepută în care se află un ou roşu şi un bănuţ de
argint. Oul se pune pentru ca să fie toţi roşii şi sănătoşi ca oul, iar banul, ca
să fie bogaţi şi curaţi ca argintul.
Se gustă apoi, neapărat, prima dată din anafora de Paşti care a fost adusă în coşarcă unde sau sfinţit de preot bucăţi mai mici din cât mai multe feluri de
mîncare,de la usturoi de leac până la bucăţi de carne şi ouă încondeiate. Aceste ouă fiind încondeiate, împistrite, pictate sau colorate sunt cu migală, create de
gospodinele din Ciocăneşti (ca si-n alte localitati din Bucovina), pe tot parcursul Postului Mare, fiecare după gustul propriu care şi l-au format, împrumutat sau
moştenit.
În vechime cu precădere, dar şi azi, unii gospodari, venind de la Înviere, cu lumânarea nestinsă ocolesc casa, pentru izgonirea celui rău. Nu este bine să se cearnă
făină sau să se bage mâna în solniţa cu sare, căci îţi va transpira mâinile. Ciocnind ouăle, bărbatul cu femeia, a cui nu se va strica, acela va trăi mai mult. Vânătorii
puneau în puşcă anaforă pentru a atrage de ea mai mult vânat. Dacă oul vopsit roşu, sfinţit de la Paşti,îl păstrezi patruzeci de zile fără să se strice este semn sigur
că eşti un om norocos. Toată lumea în ziua de Paşti trebuie să tragă clopotele şi să bată personal toaca,semn al apostolatului şi al răspândiri prin el a vestei Învierii.
Umblatul copiilor după ouă roşii este o continuare şi o transformare a vechi tradiţii când fiii se duceau la părinţi, nepoţii la moşi şi finii la naşi cu pască şi cu
ouă,ciocnind şi stând la masă cu ei, mai ales în a doua şi a treia zi de Paşti. Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungeşte în toată Săptămîna Luminată cu
reflexie până la Ispas şi Rusalii. În Săptămîna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiţie, până la Ispas, iar cine moare e fericit căci ar merge fără judecată
direct în Rai, la Dumnezeu.
Toate aceste credinţe, tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează în mare parte şi azi am socotit să le menţionez deoarece definesc sufletul bucovineanului. Ele în cea
mai mare parte nu contravin învăţăturii noastre creştine ci dimpotrivă o întregesc şi o fac accesibilă, în înţelesul ei, creştinului de rând.
Socotesc că dragostea de Dumnezeu, unită cu dragostea de Patrie şi de aproapele, cu deplina cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea şi întregirea Ei, cu
respectarea tezaurului nostru de tradiţii şi obiceiuri străvechi sunt virtuţi ce trebuie să stea profund înscrise în fiinţa şi conştiinţa fiecăruia dintre noi. Ele trebuie sădite
în noi din fragedă pruncie ,ori unde ne-am afla,prin repetate exerciţii spirituale. De aici concluzionând vom afirma că tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor noştri, sunt,
prin rememorarea virtuoasă a lor, un profund exerciţiu spiritual.