Copyright © 2018 All rights reserved.
România
Home
Hartă
Contact
În multe colţuri ale României timpul pare să se fi oprit pe
loc, aici tradiţiile, obiceiurile, folclorul, istoria si cultura
scot in evidenţa bogaţia neamului nostru românesc.
Gastronomia. Bănățenii sunt recunoscuți în întreaga Românie prin preferința lor pentru mesele bogate, bazate pe carne şi agrementate cu grăsimi, mese
care amestecă în mod neobişnuit gusturile şi care sunt alcătuite din feluri de mâncare cu nume sofisticate, dincolo de care se poate recunoaşte o întreagă
istorie a deja multisecularei conviețuiri etnice. Alimentul cel mai prestigios dar şi socotit hrănitor prin excelență este carnea de porc şi mai ales lungul şir al
preparatelor produse din ea: şoncul (jambon) afumat sau uscat la vânt şi, apoi, dat prin strat fin de cenuşă, cârnațul cu multă boia, clisa (slănina) groasă, albă
şi atât de potrivită pentru hrana frugală din timpul muncilor agricole. Alături de toate acestea pâinea albă din grâu, mare de trei patru kilograme, bine
crescută, preparată după adevărate ritualuri casnice asigură un gen de imagine simbolică a prosperității unei familii. O masă de duminică luată în Banat este
alcătuită din zupă de pasăre (dulce, galbenă şi limpede, cu câteva steluțe de grăsime şi cu paste fine care plutesc în ea), sarme (adică sarmale, însă de
dimensiuni mari, cât pumnul unei persoane, ca să nu trebuiască puse mai mult de două în farfurie), carne cu sos şi cu compot (rasol pe pat de cele mai
diverse sosuri din legume sau fructe, cu compoturi, în special de prune, gutui, pere sau mere drept garnitură).
În Banat, cea mai răspândită băutură este Țuica sau răchia, în limbajul locului, mai ales cea de prune. Produsă acasă, după metode artizanale, răchia
bănățeană este, în general, slabă şi destul de rar Găluşte cu prune Găluşte cu prune - 5 - - 5 - prefriptă, adică dublu distilată şi cu conținut mare de alcool.
Practicat aproape pretutindeni în regiune, fiertul răchiei a impus câteva locuri cu tradiție, dintre care cele mai cunoscute sunt Domaşnea şi Teregova. Vinul
este o altă băutură apreciată, cele mai vestite podgorii fiind cele de la Recaş, de lângă Timişoara dar şi la Teremia Mare sau Buziaş.
Obiceiuri si traditii din Banat.
Balurile, o tradiţie păstrată în Banatul ultimelor sute de ani.Tinerele erau pregătite timp de un an pentru câteva ore de dans în care părinţii hotărau cui îşi încredinţează
copilul şi averea.Timişoara, considerată de-a lungul timpului loc de interferenţă a mai multor culturi şi religii, s-a remarcat în istoria ei multiseculară şi prin
continuitatea tradiţiilor. Balul Speranţei, Balul Sânzienelor sau Balul Învăţătorilor, care se desfăşoară în ultimii ani cu regularitate, încearcă să învie farmecul serilor de
acum sute de ani, în care toată lumea bună a orşului se pregătea un an pentru un asemenea eveniment. Această dragoste pentru muzică şi părţile ei componente a
făcut ca acele jocuri săteşti de duminica după-masa din centrul satului sau din curtea căminului cultural să evolueze de la nişte instrumente cu coarde sau fluier spre
tarafuri care cunoşteau melodiile zonei. Din secolul al XVIII-lea, există descrieri ale unor călători străini despre românii bănă-ţeni, în care se menţionează inclusiv
modul în care se duceau la dans şi felul în care se dansa. Unul dintre elemente era acela că feciorul venea şi o invita pe fată la dans, iar aceasta îi întindea
batista.Băiatul apuca batista, nu o prindea de mână, după care o ducea până la locul de dans, şi abia acolo se atingeau, când se luau în braţe.
Una dintre cele mai importante festivităţi ale Crăciunului românesc o reprezintă colindul. În unele sate din Timiş, tradiţiile vechi de secole se mai păstrează şi astăzi,
aşa că la colindat, din casă în casă, merg atât copiii, cât şi cetele de tineri, numiţi “piţărăi”. În prima zi deCrăciun, colindătorii merg cu Steaua”, amintind de astrul pe
care l-au urmat Cei Trei Magi pentru a ajunge la locul unde s-a născut Pruncul Iisus. Un alt obicei este cel al Viflaimului” sau Irozii”, reprezentând o scenetă prin care
copiii refac, în casa sau în curtea gazdei, povestea naşterii lui Isus. Tradiţia spune că cel care primeşte colindul va fi binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care
vine, un semn de bunăstare fiind şi dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat.În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă
membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi
amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea o recoltă foarte bună în anul următor.Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se
vor aşeza bucatele sărbătoreşti, să se pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se dau apoi la vite, ca să aibă casa linişte şi bogăţie.
Patrimoniul cultural al Banatului este foarte divers, cuprinzând muzee, galerii de artă
şi case memoriale, monumente de arhitectură, monumente de arhitectură industrială,
situri arheologice, lăcaşe de cult, gastronomie, tradiii şi obiceiuri străvechi,
evenimente culturale de tot felul.
Există muzee de artă (în Timişoara), de științe ale naturii (Timişoara), de istorie
(Timişoara, Reșița Lugoj, Caransebeş), muzee ale civilizației tradiționale (Muzeul
Satului din Timişoara, Colecția Iuliana Folea Troceanu din Buziaş) dar şi muzee mai
puțin obişnuite cum sunt: Muzeul de locomotive în aer liber de la Reșița sau Muzeul
de mineralogie estetică a fierului de la Ocna de Fier. Banatul se bucură de o
varietate mare a formelor de relief, avându-le pe toate, în afară de mare. Câmpiile din
partea vestică, cultivate cu cereale, se înalță treptat în dealuri spre Lipova, Făget şi
Caransebeş, pentru ca partea de est şi sud să fie alcătuită din munți, culmi semețe şi
stânci albe de calcar, săpate de râuri subterane în peşteri şi avene. La sud, Defileul
Dunării, cu Cazanele Mari şi Cazanele Mici oferă unul dintre cele mai spectaculoase
peisaje din Europa. În Banatul Montan se găseşte cea mai mare suprafață de calcare
compacte din Țară, calcare care au contribuit la crearea unor peisaje mirifice şi
spectaculoase, cu chei (Cheile Nerei, Cheile Caraşului etc.), peşteri şi avene (Peştera
Comarnic, Peştera Buhui cu cel mai mare curs de apă subteran din Țară, Peştera
olosu etc.), abrupturi stâncoase potrivite pentru alpinism etc. Apele termale şi
minerale sunt una dintre cele mai importante bogății ale Banatului. În apropierea lor
au apărut stațiuni balneare şi ştranduri termale foarte apreciate în tratamentul unor
boli dar şi pentru întreținere şi relaxare. Alături de apele termale vestite, cu un trecut
incitant, de la Băile Herculane, sunt Buziaş, Sânmihaiu Român şi Băile Călacea.
Banatul este o provincie istorica care cuprinde zone din Romania, Serbia (Banatul Sarbesc) si o mica parte din Ungaria.Bogdan Petriceicu Hasdeu spunea ca dintre
toate regiunile locuite astazi de romani la nord de Dunare, Banatul si Oltenia, cu prelungirea lor cea comuna in tara Hategului, sunt singurele care reprezinta o
continuitate neintrerupta geografico istorica a neamului romanesc un cuib de unde se romaniza treptattarile spre apus, spre crivat si spre rasarit, ba indirect si cele de
peste Dunare, cuibul mereu descarcandu-si prinosul, dar ramanand totdeauna plin.”Regiunile conduse de un ban se numeau banaturi”,
in perioada austro-ungara. Denumirea s-a limitat mai tarziu la actuala provincie Banat”. Banatul cuprinde judetele Timis si Caras Severin, fara localitatile Bucova,
Cornisoru, Boutarii de Jos si Boutarii de sus si Preveciori. Mai cuprinde si o mica parte din judetul Arad, doar partea de sud de Mures.
Din judetul Mehedinti cuprinde numai Baia Noua, Dubova, Eselnita, Orsova, Svinita si Eibenthal. Din Hunedoara cuprinde numai localitatile Salciva si Pojoga. Se
presupune ca pe teritoriul Timisoarei de astazi se afla pe vremea dacilor o localitate cu numele de Zambara. In urma navalirii avarilor, localitatea a fost distrusa. In
locul ei s-a construit ulterior un nou castru cu numele de Berguey, dupa raul Begh (Bega), numit si Timisul Mic.
Crişana este o zona din partea de vest a Romaniei ce cuprinde judetul Bihor si cea mai mare parte a judetului Arad si are capitala traditionala la Oradea care este si
resedinta Judetului Bihor. Alte orase mai mari in judet sunt Beius si Salonta. Aradul este resedinta Judetului cu acelas nume si pe langa el alte orase importante sunt
Lipova si Nadlac. Vecinii regiunii sunt Transilvania in est, Banat in sud, Maramures in nord si Ungaria in vest.
Crisana isi intampina turistii cu o sumedenie de atractii, atat naturale, cat si culturale si istorice.
Daca sunteti interesati de atractiile naturale puteti vizita complexul de pesteri de la Hoanca Coului, renumita Pestera a Ursilor in apropierea localitatii Chiscau, sau
Pestera Unguru Mare localizata pe versantul nordic al muncilor Padurea Craiului si pe malul stang al Crisului Repede. Aceasta impresioneaza prin dimensiunile si
frumusetea spatiului subteran si prin atmosfera plina de istorie datorata numeroaselor vestigii care atesta locuirea ei din cele mai vechi timpuri.
Pestera are o deschidere impresionata: 27 de metri inaltime si 24 latime, iar in interior au fost gasite numeroase ramasite umane, unelte de piatra, sanctuare, obiecte
din ceramica, urme de incinerari si mult negru de la fum.Tavanul si peretii etajelor inferioare sunt captusiti in intregime cu lungi cristale transparente de calcita, cu tenta
aurie si cu varfuri ascutite de prisma traigonala.
Mai puteti vedea Lacul Lesu, un lac de acumulare situate langa localitatea Lesu pe Valea Iadului. Zona s-a dezvoltat din punct de vedere turistic, intai cu case de
vacanta personale, apoi prin pensiuni care adapostesc sute si sute de turisti anual. Initial a fost un Sat de Vacanta pentru sezonul cald, dar de ceva vreme se poate
ajunge aici si pe timpul iernii pe cateva din drumurile de acces.
Satul de Vacanta se bucura de un lacas de cult, o Biserica in constructie, care reuseste la Sarbatorile de Paste ,de Craciun si in fiecare Duminica sau zi de
Sarbatoare, sa adune un numar foarte mare de oameni, astfel incat proprietarii de case de vacanta de aici si nu numai, regasesc aici caldura si linistea Bisericii de la
tara, cu obiceiuri ce inca se pastreaza.
O alta atractie este reprezentata de Izvorul Minunilor, din localitatea Stana de Vale, despre apa caruia se spune ca are efect tamaduitor fiind una dintre cele mai pure si
apreciate ape de izvor din tara noastra. In aprorpiere de Stana de Vale se afla si doua cascade. Cascada Valul Miresei care se afla la altitudinea de 1.000 metri, avand
o inaltime de 30 metri si doua trepte. In partea de sus a cascadei exista o marmita adanca cu un diamentru de 10 metri, care imprastie apa sub forma de voal. De
aceea i se mai spune si Cascada Valul Miresei. In timpul iernii, scurgerile de apa de pe peretele stancos ingheata, formand o suprafata perfecta pentru catarat, daca va
veti continua traseul pe langa cascada, pe poteca marcata cu un punct albastru se ajunge la Pietrele Albe si apoi la Varful Vladeasa (1836 metri). In general traseul
este unul usor si se poate parcurge cu masina. Pentru aventurieri se poate urma un alt traseu cu marcaje; puncte albastre si rosii.
Cascada Iadolina se afla la aproximativ 6 km de coada lacului Lesu, pe partea stanga a drumului Lacul Lesu Stana de Vale, sub nivelul şoselei.
Partea accesibila turistilor ofera o priveliste deosebita a caderii de apa, printre stancile imense rupte din munte. Valea Iadului realizeaza cascade si in continuare, sub
cascada Iadolina, insa acestea se pot vedea doar de sus, in conditii de siguranta. Accesul la Cascada Iadolina se face pe drumul forestier Iadu si pe o poteca, avand
drept sprijin o coarda metalica prinsa de peretele de piatra. Frumoasa cadere de apa in mai multe trepte atrage anual mii de turişti.
Atractiile culturale si istorice sunt si ele numeroase.
Dintre acestea vom enumera cateva:
Cetatea Oradea despre care legenda spune Intr-o
seari înstelata a anului 1092, pe cand se afla la
vanatoare prin Tara Crisurilor, Regele Ladislau I al
Ungariei a ajuns intr-o poiana larga, strajuita de
ambele parti de apele cristaline ale Crisului
Repede, nu departe de Peta Hewjo, paraul ce nu
ingheata niciodata. A adormit repede, obosit fiind
dupa goana cerbilor.
Cetatea Soimos, la limita de nord-est a satului
Soimos (astazi parte a oraşului Lipova, judetul
Arad), pe Cioaca Tautului, in dreapta Muresului, se
afla ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetati
medievale de pe teritoriul Romaniei. Traditia
istorica pune numele cetatii pe seama unei activitati
care i-ar fi adus faima in evul mediu: cresterea
soimilor. Cetatea Soimos se afla pe malul drept al
Muresului, vizavi de Lipova si deasupra satului cu
acelasi nume, pe dealul Cioaca Tautului. A fost
construita dupa primele invazii ale tatarilor in zona si este atestata documentar din anul 1278. In 1509 cetatea si domeniul revin lui Gheorghe Hohenzollern de
Brandenburg, care a practicat o crancena exploatare.
Obiceiuri şi alimentaţie din Crişana între Crăciun şi Bobotează.
Perioada cuprinsă între Crăciun şi sărbătoarea botezului Domnului este un spaţiu temporal când cerurile se deschid, lumile se întrepătrund. Muritorii pătrund tainele
celeşti, iar Dumnezeu vine la masa ţăranului ca un oaspete obişnuit. Din acest motiv obiceiurile Crăciunului şi bucătăria lui sunt de o mare varietate.
Scopul propus nu este un inventar al obiceiurilor dintre Crăciun şi Bobotează ci de a atrage atenţia asupra lor. Cei mai mulţi etnologi le-au interpretat drept obiceiuri
străvechi, precreştine prin jocul de măşti sau personificări a unor animale: capra, ursul ş.a.). Ele încep în ajunul Crăciunului şi prima seară de Crăciun şi continuă până
la Bobotează. Se colindă de cu seară şi până spre zori la cântatul cocoşilor. Un aspect important este departajarea profesională (sau de statut ?) a acestora: păstoreşti
sau vânătoreşti. Colindatul însemna puneri în scenă a unor piese teatrale tradiţionale cu personaje mitice şi religioase. Organizarea unei cete de colindători cerea
experienţă şi iniţiere pentru novici. Grupul avea un birău sau vătaf şi mai mulţi membrii, bărbaţi până în 50 de ani. Acesta umbla cu “corinda mare” făcută de adulţii
satului la care se adăuga “corinda mică” a copiilor care merg “a cucuţa”. În nordul Bihorului se umbla cu un brad împodobit. Peste tot se mergea cu Steaua sau cu
Viflaimul.
Turca a fost considerat un obicei specific Bihorului, dar se pare că el apare şi în Banat, adică toată fâşia vestică aflată cândva sub ocupaţie turcească dar apare şi în
alte locuri. Faptul este valabil, probabil, pentru nume şi nu necesar pentru vechimea obiceiului. Ceata turcii se reuneşte la început de decembrie şi are un svornic
(grăitorul), gazda mică (care găzduieşte repetiţiile), birăul mic (anunţă venirea şi i se confirmă primirea de către gazde), iapa (cărăuşul), chemătorii, dobaşul, ţurcaşul,
hididişul şi corindătorii. Turca este un personaj costumat în material (rochia turcii), de obicei roşu sau “bituşcă” din blană de oaie şi cu masca reprezentând o capră cu
falca de jos mobilă. Jocul constă în dialoguri între turcaş şi svornic în care sunt lăudate gazda, fata de măritat sau feciorul de însurat (vezi www.carpinet.net).
De Anul Nou copii mergeau cu Pluguşorul şi Sorcova şi primeau cocuţi, colaci sau cârnaţi, mai nou bani. Aceste obiceiuri au intrat în tradiţia rurală după 1918 prin
intermediul militarilor şi învătătorilor de dincolo de Carpaţi.
Alimentaţia sacră (de sărbători) a fost analizată şi ea în speranţa unor ocheade spre un trecut greu de evaluat în lipsa unor tradiţii scrise. În perioada Crăciunului ea
este caracterizată prin abundenţă şi se sprijină, în principal, pe carnea de porc: cârnaţi, caltaboşi cu orez sau păsat de porumb, tobă “birşoaită” (din maghiară), răcituri
sau “cocioane”, slănină fiartă cu boia sare şi usturoi, jumări. Consumul multora era jalonat pe intervale destul de precise ca să nu se strice. Alimentul sacru era însă
colacul facut din grâu curat, iar prepararea lui se supunea interdicţiilor coptului pâinii (castitate, curăţenie trupească şi sufletească). Se coceau colaci pentru colindătorii
adulţi sau cocuţi pentru copii. Colindătorii erau asociaţi cu un grup de sfinţi, Ioan, Gheorghe şi Nicolae investiţi cu autoritatea de a “aldui” a sfinţi colacul într-u belşugul
şi bunul mers al casei colindate. Alduitul colacului face referiri la bobul de grâu semănat în brazda neagră până la aşezarea lui pe masă. Pe valea Nimăieştilor grăitul
laudă pâinea, băutura şi carnea puse pe masă în faţa colindătorilor.
Cetatea Soimos